
Cecilia
„…Și Dumnezeu mă ducea pe munte, acolo unde se cutremura pământul cu rugăciunea mea; Îi spuneam lui Dumnezeu toate durerile, toată amărăciunea adunată. Și El
„…Și Dumnezeu mă ducea pe munte, acolo unde se cutremura pământul cu rugăciunea mea; Îi spuneam lui Dumnezeu toate durerile, toată amărăciunea adunată. Și El
Cuvântul necondiționat nu este doar un adjectiv sau un adverb, ci reprezintă una dintre temele centrale împletite în viața Ravecăi. Este un cuvânt care explică un fapt
Ziua de 1 Octombrie este marcată ca Ziua Internațională a Vârstnicilor iar această celebrare merită adăugată în calendar de către toți cei care doresc să sărbătorească înțelepciunea dată de
O comunitate care se schimbă în bine este o comunitate care are la bază parteneriate locale, conduse de o mână de oameni care luptă pentru
Anul 2018 s-a încheiat cu o campanie de caritate pentru a aduce o bucurie celor mai săraci oameni din România, Campania „Găleata Albastră”, desfășurată în
Cu câteva zile înainte de Sărbătoarea Paștelui, în timpul Săptămânii Altfel și a vacanței școlare, împreună cu trei voluntari ai asociației noastre am hotărât să
În luna februarie, 2016, în cadrul proiectului Adopt a granny din Havîrna, județul Botoșani, desfășurat în colaborare cu Asociația Fileo, un număr de 100 de
În anul 2012 am început un nou proiect de Dezvoltarea Copiilor, în special pentru copii Romi, în satul Tărian, Oradea. Durata proiectului a fost de
În zilele de 4 și 5 Octombrie, Dorcas a sărbătorit 20 de ani de când a fost oficial inregistrată în România. Ne-am bucurat să ne
On 26th of May, 2012, the Cluj Napoca City Hall in collaboration with Dorcas Aid Romania’s volunteers, Young Dorcas, organizes activities for children on M.