Speranță pentru micul Adrian

Adrian este un băiețel de 9 ani din satul Tărian. Din Septembrie 2010 el a început să vină la activitățile proiectului educațional ,,O șansă pentru viață mai bună”. Acest proiect este desfășurat cu susținerea organizației Dorcas Aid Romania, prin implicarea unei echipe de lucrători din Centrul Creștin Betania.

Adrian provine dintr-o familie foarte săracă din comunitatea de romi, în care nu prea există interes pentru școala. Totuși, el a început să frecventeze școala locală din sat și a fost perseverent zi de zi.

Chiar dacă nu avea întotdeauna hainele prea curate sau suficientă mâncare, el i-a convins pe părinții lui că merită să continue să invețe. Pentru Adrian este un foarte mare ajutor faptul că poate participa la activitățile săptămânale ale proiectului educațional. Aici primește periodic rechizite, alimente, produse de igienă. Împreuna cu ceilalți copii participă la lecțiile bilblice, de igienă și bune maniere. Îi place foarte mult fotbalul, visul lui este să devină un fotbalist de performanță, poate chiar un căpitan de echipă.

Pentru mine, a fost un moment emoționant când l-am vizitat acasă. S-a bucurat foarte mult de vizită și și-a dorit să-mi ofere ceva din partea lui. Ne-având nimic special, a spus că-mi dă un inel…care era de fapt un cerc metalic pe care se agață cheile. Cred că pentru el a fost unul din cele mai valoroase lucruri pe care le avea, și totuși a dorit să-l ofere în semn de mulțumire și dragoste. Mai mult decât atât, a dorit să mă însoțească prin sat, la plecare, până aproape de stația de autobus, lăsând joaca și pe ceilalți copii, doar ca să petreacă mai mult timp cu mine și să povestim.

Rugăciunea mea pentru Adrian este ca Dumnezeu să binecuvânteze viitorul lui și să îl ajute să iasă din cercul vicios al sărăciei, învățând, absolvind o școală și având apoi un loc de muncă.