Dorcas a demarat un nou proiect de dezvoltare în comuna Havârna, la 25 de Km de orasul Dorohoi, in județul Botoșani. Aceasta este o comuna saraca, situata in zona de Nord Est a Romaniei, avand ca principala resursa agricultura.
Scopul proiectului constă în sprijinirea a 30 de familii nevoiașe printr-o formă de împrumut pe 3 ani, pentru a-și dezvolta o mică afacere. Ne dorim ca aceste familii să realizeze un venit propriu din cultivarea pământului și din creșterea de animale, astfel încât condițiile lor de trai să se îmbunătățească.
Am început acest proiect cu două sere model și dorim să încurajăm inițiativele bune care duc la dezvoltarea comunității locale.