Concert de colinde

Cu gândul încă la tabăra de copii din vară, voluntarii Young Dorcas au organizat în data de 8 decembrie un concert de colinde. Scopul evenimentului a fost strângerea de fonduri prin donație, pentru tabăra de copii din familii defavorizate pe care YD își propune să o organizeze anul viitor.

8 decembrie a adus, astfel, în Cluj-Napoca nu numai prima ninsoare, ci și armonii de colinde înălțătoare. De pe scena cinematografului Victoria, cântecele de sărbătoare ale voluntarilor împreună cu glasul invitatului special, Costel Busuioc, și-au făcut cale până în inimile spectatorilor.

“De-aș fi fost în noaptea sfântă un mieluț cu gând supus, aș fi stat s-aud cum cântă, cum oștirile-Ți cuvântă Ție, dragul meu Isus” – sunt versurile colindei prin care și-au consemnat prezența și implicarea o parte din copiii care au beneficiat de un loc gratuit în taberele anilor trecuți.

Dincolo de orice scopuri pământești, sperăm ca evenimentul să-și fi împlinit scopul ceresc în orice inimă care a ascultat. Fie ca vestea nașterii Salvatorului nostru și sărbătorirea Împărățirii lui Dumnezeu să fi atins și să atingă orice gând și orice suflare.

Cristiana Oprean