Un început trist, dar un sfârşit bun

Într-o dimineaţă de luni ne duceam să facem vizitele obişnuite din cadrul proiectului; soarele deja era foarte cald, dar n-am avut de ales, trebuia să facem vizita programată la unul din copiii sponsorizaţi în cadrul proiectului. Până la un loc ne-am dus cu autobuzul, iar apoi din locul unde începea zona deluroasă am mers pe jos.

După un mers pe jos de 2 ore am ajuns la destinaţie în jurul orei 2 după amiaza. Când ne-am apropiat de casă, am rămas uimiţi de entuziasmul unei femei care alerga înspre noi şi care zâmbea incontrolabil. Eu şi colegul meu i-am răspuns cu un zâmbet şi o strângere de mână. Femeia continua să se amuze singură. Mai târziu am aflat că era bolnavă mental. Arăta subnutrită şi purta haine foarte uzate pe ea. Vorbea doar în limba swahili. Femeia ne-a poftit în casă care era formată dintr-o singură cameră, cu pereţi din pământ şi cu acoperiş de paie. Pereţii erau în aşa condiţie încât nu se simţea diferenţa când erai înăuntru sau afară. La un moment dat un băieţel a ieşit din casă. Râdea şi saliva incontrolabil. Numele lui era “Sauti” care în limba swahili înseamnă voci. Era evident că băiatul nu văzuse apă de zile întregi; mirosea foarte urât şi era greu de suportat să stai lângă el. La scurt timp, o femeie a ieţit din casă, numele ei era ”Mueni”. Ne-a întâmpinat frumos şi ne-a invitat în casă.

Intrând în casa formată dintr-o singură cameră, trebuia să fim foarte atenţi unde călcăm pentru că locul era foarte mic şi plin de zdrenţe, papuci, coşuri goale şi ustensile murdare. Într-un colţ erau trei pietre, iar în mijlocul lor abia pâlpâia un foc, loc unde găteau şi de asemenea încălzeau camera. Pe foc era o oală cu puţină apă în ea. Întrebând-o pe Mueni ce găteau, ne-a spus că nu aveau nimic de gătit şi că nu mâncaseră nimic toată ziua. Sperau ca tatăl lor (care lucra ca paznic) să vină de la lucru şi să aducă făină de porumb şi varză pentru prânz. Într-un alt colţ era un fel de cadru din lemn pe care erau haine vechi, o pătură uzată şi o saltea. Am aflat că acela era patul familiei. În al treilea colţ erau o grămadă de haine nearanjate, iar colegul meu a început să îi sfătuiască să arunce ce nu era bun şi astfel să ţină casa mai organizată. Deodată am auzit un plânset de copil. Pe grămada de haine era un copil, fiica cea mai mare a născut un băieţel în noaptea precedentă şi a plecat să caute apă la 10 km distanţă, lăsând copilaşul acasă. Copilaşul plângea foarte probabil de foame.

Aceasta este familia lui Ndungwa Mukonze, copil sponsorizat în cadrul proiectului Adopt a child din zona Muthetheni. Ndungwa este o adolescentă de 13 ani, în clasa a cincea la Şcoala Primară Kikulumi. Mama ei este handicapată mental şi tatăl ei este paznic la şcoala unde învaţă Ndungwa. El câştigă Kshs.1, 000 pe lună (approx. 10 euros) care cu greu sunt de ajuns pentru a lua lucrurile de bază necesare familiei. Ndungwa mai are încă trei frati şi trei surori. Toţi cei şapte copii împreună cu părinţii stau într-o casă formată dintr-o cameră. Tatăl lucrează de noaptea şi vine acasă ziua pentru a se odihni câteva ore. Camera este folosită ca şi bucătarie, cameră de zi şi dormitor pentru întreaga familie. Nu există spaţiu pentru intimitate. Fratele lui Ndungwa este de asemenea handicapat mintal şi a abandonat şcoala în clasa a doua. Mutindi, fata mai mare, a studiat până în clasa a cincea şi este mama unui băieţel. Mueni a studiat până la clasa a opta, dar nu şi-a putut continua studiile din cauza lipsei de bani. Mumbua, fiul mai mare, a studiat până la clasa a treia. Datorită situaţiei de acasă, a plecat şi nimeni nu ştie unde s-a dus. Ceilalţi fraţi şi surori lucrează ocazional la piaţa din apropiere şi se întorc acasă seara. După ce am petrecut mai mult de două ore cu familia, am plecat pentru a ajunge la autobuzul care ne aducea înapoi la birou. Era 4.30 după masa şi tatăl lor, singura lor speranţă, nu ajunsese încă acasă.

Am decis să scriem o cerere pentru că situaţia era foarte dificilă şi era nevoie să fie luate măsuri cât mai repede. Patru luni mai târziu, am primit fonduri de la Dorcas pentru a construi o casă pentru familia lui Ndungwa. Casa a fost terminată în 2 luni şi situaţia s-a schimbat simţitor. Iată câteva din beneficiile în urma construirii unei case pentru această familie:

  • Ndungwa îşi va continua şcoala şi nu va fi forţată să se căsătorească timpuriu
  • Performanţele şcolare ale lui Ndungwa s-au îmbunătăţit pentru că acum îşi poate face temele.
  • Integrarea familiei – fraţii şi surorile lui Ndungwa au acum condiţii de locuit normale pentru o familie.
  • Un mediu potrivit pentru Ndungwa pentru a învăţa şi a creşte cu o atitudine pozitivă faţă de ea, faţă de viaţă şi faţă de alţii.